De Ce Avans Am Nevoie Pentru Achiziția Unui Apartament

De ce avans am nevoie pentru achiziția unui apartament?

Ce este avansul la un credit ipotecar?

Avansul reprezintă partea din prețul locuinței pe care o achiți din surse proprii, înainte ca banca să finanțeze restul prin credit. Cu alte cuvinte, banca nu acoperă 100% din valoarea apartamentului. Este necesar să vii cu o contribuție proprie, iar banca finanțează diferența, în limita condițiilor de creditare.

Cât trebuie să am avans? Pentru un credit ipotecar standard în lei, avansul minim este de 15% dacă nu deții deja o locuință și ajunge la 25% dacă ești la a doua achiziție

Să luăm un exemplu: Să presupunem că vrei să cumperi un apartament în București în valoare de 100.000 de euro. Dacă este prima ta proprietate și se aplică un avans de 15%, ai nevoie de echivalentul a 15.000 de euro pentru avans. Dacă deții deja o locuință și în cazul tău este necesar un avans de 25%, vorbim despre 25.000 de euro necesari pentru avans.

Diferența este de 10.000 de euro este o sumă care poate schimba semnificativ bugetul unei achiziții.

De aceea, înainte să te întrebi „Cât pot împrumuta?”, este important să te întrebi și câți bani ai disponibili pentru avans.

Ca broker de credite, le spun tuturor clienților mei faptul că bugetul real nu este doar suma pe care banca este dispusă să o împrumute, ci este combinația dintre creditul pe care îl poți obține și banii pe care îi ai disponibili pentru avans.

Există și credite cu avans mai mic?

Da. Un exemplu este programul Noua Casă, unde avansul poate fi de 5% pentru locuințele care se încadrează în anumite condiții și praguri de preț. Pentru anumite locuințe din intervalul superior al programului, avansul este de 15%, însă Noua Casă nu este același lucru cu un credit ipotecar standard, iar eligibilitatea și condițiile sunt diferite.

Avansul nu este singurul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere

Atunci când îți calculezi bugetul pentru cumpărarea unei locuințe, este important să privești imaginea de ansamblu. Ai nevoie de bani pentru avans, dar trebuie să iei în calcul și costurile suplimentare ale tranzacției.

Banca analizează profilul financiar al solicitantului, iar suma pe care o poți împrumuta nu este determinată doar de prețul apartamentului pe care l-ai găsit. De aceea, două persoane cu același salariu pot ajunge la rezultate diferite atunci când solicită un credit ipotecar.

Dacă ai reușit deja să strângi un avans și te gândești serios să cumperi o locuință, următorul pas este să vedem care este bugetul tău real de achiziție. Putem calcula împreună cât ai putea împrumuta, ce rată ar rezulta, ce sumă ai avea disponibilă pentru achiziție și, foarte important, ce buget este realist pentru tine. Simularea este gratuită. Contactează-mă și hai să facem calculele.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *