Creditele Ipotecare în 2026

Creditele ipotecare în 2026: ce trebuie să știm despre dobânzi, avans și condiții de creditare

În anul 2026, piața imobiliară din România continuă să fie dinamică, iar condițiile de accesare a creditelor ipotecare evoluează pentru a oferi mai multă flexibilitate cumpărătorilor. Una dintre cele mai importante noutăți este reducerea indicelui de referință IRCC (indicele de referință pentru creditele ipotecare) de la 6.06% în prezent la 5.68% pentru trimestrul I 2026. Această scădere face ca ratele lunare pentru creditele cu dobândă variabilă să fie mai accesibile, însă este important să înțelegem toate aspectele legate de condițiile de creditare în 2026.


Dobândă fixă sau dobândă variabilă?

Dobânda variabilă, care se calculează ca IRCC plus marja fixă a băncii, va avea în 2026 o rată cuprinsă între 7.88% și 8.88%, depinde de banca aleasă. Marjele fixe adăugate la IRCC variază între 2.20% și 3.20%. Astfel, dacă alegi un credit cu dobândă variabilă, vei plăti lunar între aproximativ 7.88% și 8.88%. Pentru cei care preferă stabilitatea, dobânzile fixe pentru 3 ani, la începutul anului viitor, sunt considerate o opțiune sigură, cu rate între 4.70% și 6.20%, în funcție de clasa energetică a imobilului A sau nonA.


Ce impact are clasa energetică asupra dobânzii fixe?

Imobilele cu clasa energetică A beneficiază de dobânzi fixe mai mici, între 4.70% și 5.99%, datorită eficienței energetice ridicate, ceea ce reduce costurile de întreținere și crește atractivitatea. Pentru apartamentele cu clasă energetică B sau C, dobânzile sunt ușor mai mari, între 5.15% și 6.29%. Marjele fixe aplicate după perioada inițială de 3 ani variază între 2.10% și 3.50%, influențând rata finală a creditului.


Ce avans trebuie să am?

Pentru a accesa un credit ipotecar în 2026, avansul solicitat va fi de 15% din valoarea imobilului pentru prima achiziție și 25% dacă ai mai beneficiat de un credit anterior sau deții deja un imobil. Aceste condiții sunt menite să asigure stabilitatea financiară a împrumutaților.


Cât mai costă o locuință și care poate fi valoarea creditului?

Să luăm două exemple (locuință nouă vs locuință veche) pentru a avea o perspectivă de ansamblu asupra sumelor.
Prețurile apartamentelor noi, construite în 2024-2025 și mă refer la apartamente de 3 camere variază între 155.000 și 195.000 euro, fără a include locul de parcare, cu o suprafata de 65 – 75mp utili. Creditul maxim aprobat pentru aceste proprietăți poate ajunge până la 165.750 euro, echivalentul a peste 837.000 lei, pentru o durată medie de 300 luni (25 de ani). Rata lunară pentru un astfel de credit, cu dobândă fixă pentru primii 3 ani, poate ajunge la aproximativ 5.378 lei, inclusiv asigurarea de viață.
În cazul apartamentelor vechi, construite după 1970, valoarea medie de tranzacționare a crescut de la 120.000 euro la începutul anului 2025 la 130.000 euro la sfârșitul anului. Contează foarte mult zona și cum arată în interior imobilul, renovat sau nu. Valoarea medie a creditului solicitat a fost 105.000 euro respectiv 530.500 lei. Rata lunara 3402 lei, fixa 3 ani, fără asigurarea de viață.


Ne mai achiziționăm locuințe în 2026?

Bineînțeles. Nu putem sta pe loc. Creditele ipotecare continuă să fie o opțiune viabilă pentru cei care doresc să devină proprietari de locuințe, beneficiind de condiții mai favorabile datorită scăderii IRCC și ofertelor variate de dobândă fixă sau variabilă.
Pentru a obține cel mai bun credit, este esențial să compari ofertele mai multor bănci, să înțelegi costurile reale pe termen lung și să te asiguri că rata lunară este sustenabilă pentru tine. Aici intervin eu. Ca broker de credite, analizez pentru tine ofertele tuturor băncilor partenere, îți explic clar costurile totale ale creditului și te ajut să alegi varianta potrivită situației tale. Verific din start condițiile de avans, toate cheltuielile bancare (asigurări, analiză dosar, evaluare imobil, administrare cont), precum și taxele notariale, astfel încât să știi exact la ce să te aștepți.
Economisești timp, eviți surprizele neplăcute și ai siguranța că iei o decizie informată, cu sprijinul unui specialist.

Contactează-mă și vom lucra împreună pentru a găsi cea mai bună soluție de creditare adaptată nevoilor tale. Prin colaborarea noastră, vei economisi timp, te voi ghida pas cu pas pe tot parcursul procesului de obținere a creditului. Îți voi furniza informații complete și transparente despre fiecare etapă, precum și toate costurile implicate, astfel încât să ai o imagine clară și să iei decizii în cunoștință de cauză. 

Consultanța este 100% gratuită și fără obligații – tot ce trebuie să faci este să mă contactezi! 

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *